top of page
  • Белый Vkontakte Иконка
  • White Facebook Icon
  • White Twitter Icon

Despre

Registrul Național de Asistență și Consultanță Medico – Juridică este instituția creată cu avizul Guvernului României al cărei principal obiectiv îl reprezintă apărarea intereselor medicilor și protejarea drepturilor acestora în relația cu pacientul pe de o parte dar și cu unitățile spitalicești în care își desfășoară activitatea, pe de altă parte.

Registrul Național de Asistență și Consultanță Medico – Juridică se adresează exclusiv personalului medical așa cum este definit acesta de către Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și prevăzut ca apartenență în Registrul Național al Profesionistilor din Sistemul de Sănătate.

Dezideratul Registrului este asigurarea unui climat de lucru în care atât medicul cât și personalul auxiliar să poată activa liniștit și unde principala preocupare a amandurora să fie acordarea unor servicii medicale cu maximum de profesionalism prin raportare la standardele medicale existente la momentul de față, în interesul pacientului.

Totodată urmărim să diminuăm și să reducem presiunea fantastică exercitată asupra medicilor prin intermediul acuzațiilor și litigiilor de malpraxis dar și presiunea exercitată de către unitățile spitalicești care adesea îngrădesc în varii moduri libertatea de exercitare efectivă a profesiei de medic.

            Considerăm că societatea civilă a uitat sau a ajuns să minimizeze rolul medicului în societatea contemporană, tendința actuală a pacienților fiind de a căuta sfaturi medicale în diverse grupuri sociale de media (pe care le au facil la îndemână în mediul on-line). Totodată medicul se confruntă adesea cu obtuzitatea managerială a unităților spitalicești care limitează accesul la resursele de tratament din varii motive sau care, fiind acționate ele însele în judecată de pacienți, în eventualitatea în care pierd procesele, se îndreaptă pentru recuperarea prejudiciului la plată căruia au fost obligați,  împotriva medicilor.

            Un alt trend social puternic resimțit în ultimii ani și aflat în crestere vertiginoasă, îl reprezintă dorința pacienților de a obține bani de pe urma problemelor de sănătate cu care s-au confruntat, bani despre care ei află că se pot obține ușor de la asigurători dacă este chemat în judecată medicul.

Ne confruntăm adesea cu situații absurde, pe care cu toții le cunoașteam, în care o parte din pacienții care au fost tratați cu maximum de responsabilitate și profesionalism de cărte medicii lor curanți, în urma sfaturilor unor binevoitori dornici și aceștia de o îmbogățire rapidă, dau în judecată pe însuși medicul care i-a tratat, inventând acuzații și exacerbând nemulțumiri în speranța că o instanță de judecată va dispune ca “asigurătorul să plătească, că oricum nu de la doctor o să iau banii”.

            Din păcate, aceasta este situația reală actuală. Am observat tot mai mult în ultima perioadă personaje din domeniul juridic care apar pe internet, în spoturi publicitare plătite în care promovează ideea de a da în judecată medicul pentru a obține despăgubiri, se oferă să analizeze gratuit situațiile particulare ale pacienților și să ofere soluții pentru inițierea litigiilor.

            Din păcate, este o vreme a “vânătorilor de vrăjitoare” în care tot mai multe persoane vor încerca să obțină beneficii pecuniare din acuzații de malpraxis aduse medicilor.

Toate aceste persoane sunt complet indiferente la presiunea fantastică la care este supus un medic acuzat de malpraxis, chiar dacă acesta știe că nu a greșit cu nimic și nu are nici o vină, presiune suplimentară care se adaugă la presiunea zilnică căreia un medic trebuie să îi facă față și să o gestioneze prin însăși activitatea pe care o desfășoară și anume aceea de a-și trata pacienții.

Un alt aspect fundamental îl reprezintă definirea clară, fără echivoc a faptului că activitatea profesională pe care o desfășoară medicul generează o obligație de mijloace în beneficiul pacientului și numai în cazuri punctuale și pentru anumite proceduri aceasta poate fi considerate ca fiind o obligatie de rezultat.

Corecta interpretare și prezentare a acestor concepte, alături de definirea și analiza lor în raport de circumstanțele particulare ale fiecărei spețe medicale dedusă judecății, precum și identificarea și poziționarea conduitei medicale incriminate în ansamblul întregului act medical, analizate în corelare cu preceptele legale și jurisprudența în materie, reprezintă parghia pe care se fundamentează o apărare solidă si eficientă care va putea reuși să demonteze și să desființeze acuzațiile aduse.

Dr. Ec. Avocat Mihai Susanu

PRESEDINTE

© 2025 Registrul National de Consultanta si Asistenta Medico Juridica

bottom of page